În centrul cercului

Am amintiri foarte clare din copilărie, atât de clare şi de multe încât uneori mă tem că nu am crescut, sau că nu voi mai avea în curând loc de amintiri noi.

Mirosuri, stări, cercuri colorate de lumină, filtrate printre gene, voci calde, voci reci, toate se întorc la mine, deseori fără o invitaţie formală.

Aceasta e una din ele. O culc aici, să stea liniştită că nu va fi uitată.

Când eram mică ascultam multe poveşti la pick-up. Sau îl ascultam pe bunicul meu când îmi citea basme, căci el le spunea cel mai bine.

Deşi ţin minte că îmi plăceau, uneori, după unele ca Greuceanu sau Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte sau chiar şi după veşnicul Harap-Alb, mi se făcea frică. Frică să adorm. Frică de faptul că în timpul somnului meu va veni vreo zgripţuroaică, baba cloanţa, vrăjitoare, vreun spân, zmeu, balaur şi mă va lua de braţe şi mă va fura din pat… Cred că aici se oprea scenariul. Nici nu mai ajungeam la consecinţe, că era deja suficient de mare spaima. Erau poate primele mele frici iraţionale.

Însă atunci eram echipată cu soluţii în care credeam. Eu le inventam, însă nu aveam niciun dubiu asupra eficienţei lor. Privind înapoi, mă surprinde cât de încărcate de simbolism şi de magie erau, ca şi când aş fi avut atunci acces la un nivel sporit de intuiţie (cel mai probabil aşa şi era) şi ştiam din alte vieţi cum să mă descurc în asta.

Într-una din serile cu pricina, când îmi era prea frică să adorm de teama pericolelor care mă păşteau la lăsarea întunericului, mi-am luat frumos toate jucăriile şi mi le-am pus cerc în jurul meu, una lângă alta, aranjate atent fără niciun spaţiu între ele. Trebuia să li se atingă mâinile şi picioarele, neapărat, într-un cerc continuu. Iar eu mă pusesem în mijlocul lor, în mijlocul unui cerc de jucării pe care le înzestrasem cu puterea de a mă proteja.

Printre jucăriile care stăteau de paza se afla şi Mache Somn-Adânc (clovnul cu ochii care deseori se închideau când îl dădeam pe spate, şi apoi rămâneau blocaţi aşa), era şi Thomas O’Malley (un alt clovn mai mic botezat dupa motanul cuceritor din pisicile aristocrate). Îl aveam alături şi pe Vărul Louie (o maimuţă cu ochii din nasturi negri, pe care o băgasem la un moment dat, cu generozitate, cu botul în supă, ca să mănânce şi ea), şi din păcate…doar pe aceşti bravi amici îi mai ţin minte. Celelalte personaje de pluş, iepuri, ursuleţi, dinozauri, s-au estompat, nebotezate, şi şi-au pierdut şansa la nemurire.


Nu mai ţin minte de câte ori mi-am făcut cercul de jucării în jurul meu… poate a fost o singură dată pe care o multiplic în mintea mea, dar ţin minte cum le-am privit, cu ochii din ce în ce mai grei de somn şi inima din ce în ce mai uşurată la gândul că nimic şi nimeni nu mă poate atinge cât timp armata mea fidelă de pluş şi material veghează asupra mea.

***
Mi-am dat seama târziu de semnificaţia ritualului meu din copilărie, de felul în care fără să gândesc prea mult m-am pus în centrul unui cerc şi m-am simţit în siguranţă, un mic cercocentrism de care oamenii au nevoie. Da, eu sunt punctul din care pornesc razele, şi în jurul meu e un context clar. Mă înscriu în cerc şi capăt formă, şi dacă cercul e perfect, totul e bine.

Şi mi-am dat seama că poate, poate e o legătură între acel cerc de jucării şi făptul că ne căutăm cu toţii un cerc de prieteni. Cercul meu de prieteni, nu neapărat “grupul”. E un cerc, căutarea unor oameni care să te înconjoare, şi, privind de după umerii lor, peste zâmbetele lor, toate fricile se estompează, şi tot ce e în interior capătă claritate.

Şi-apoi… fiecare dintre cei din cercul de prieteni are şi el un cerc al lui, el fiind centrul. Şi ne învârtim aşa, unii în jurul altora, fără să fim conştienţi de descântecele şi repetiţiile pe care le punem în scena.

***Mulţumesc pentru ilustraţie lui http://silverrosekitsuneinu.deviantart.com/ care a fost o scumpă şi mi-a făcut desenul atât de repede şi atât de frumos!
*** Dacă doriţi să îi comandaţi desene, aici sunt detaliile pentru commissions: http://silverrosekitsuneinu.deviantart.com/journal/Commission-Info-Update-280357198

About Mara Ambrosie

"I contain multitudes" W. Whitman. *poză de www.cataling.blogspot.com
This entry was posted in În dulcele grai, poveşti de Mară, The Netherlands. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s