Beijing. Prima impresie

Aştept curioasă să ies din aeroportul luminos din Beijing, să văd cum arată oraşul, cum arată prima bucată din China. Îmi dau seama că zonele de lângă aeroport nu sunt mereu cele mai vesele, dar cu toate astea mă simt lovită de un val de ceaţă, de frig. Nu e vorba de temperatura efectivă de afară, cât de culoarea cerului, de faptul că se vede soarele, dar nu prea. E ascuns după un strat de ceaţă, smog, o peliculă semiopacă, şi această imagine dezolantă parcă îmi înăbuşeşte orice gând frumos.

Găsim staţia pentru autobuzul care ne duce spre centru. Am vrea să mergem la piaţa Tiananmen, piaţa din faimoasa poză cu studentul chinez care păşeşte în faţa unui tanc pentru a-i opri înaintarea. Din păcate, domnul chinez aferent staţiei pentru autobuzul spre centru nu ştie să ne zică cum să facem să ajungem de la ultima oprire la Piaţă. Ne spune doar că trebuie să luăm un taxi, îl întrebăm cât ar dura, cât de departe este, arătăm spre ceas, dar el ne scrie pe foaie 10-12 yuani. De banii ăştia nu poate să fie prea departe, ne spunem, şi aşa nedormite cum suntem decidem că vom porni activitatea turistică direct din prima zi. Cât eroism. Câtă naivitate.

Drumul spre oraş e la fel de dezolant sub perdeaua gri de poluare, sau ce o fi, şi totul pare destul de cunoscut: poduri  gri, blocuri de după rânduri de copaci aliniaţi la marginea străzii. Dacă nu ar fi semnele în chineză, aş putea cu uşurinţă spune că sunt în Bacău în una din zilele de toamnă mohorâte, în care Fabrica Letea a scos mai mult fum pe coşurile sale.

Sunt 12 grade afară şi iarba este încă verde, însă un verde khaki, domolit şi lipsit de vitalitate.

Apar clădirile mari, zgărie nori, office buildings ca în zona Băneasa, doar că mai somptuoase. Arhitectura este modernă, simplificată şi rece, în cele mai multe cazuri, şi străzile sunt largi, aerisite. Îmi imaginam că va fi mult mai înghesuit, ca New Yorkul, clădire lângă clădire, om călcând pe semenii lui grăbiţi.

Suntem lăsate la staţia finală, Xidan Commercial Area. Drumul cu autobuzul şi peisajele bacoviene au avut efect asupra dorinţei mele de a investiga oraşul. Singurul gând clar este: să nu adormim până la avionul de diseară, după care mai e nevoie să luăm şi un tren. Dar mai bine ne gândim la viitorul imediat şi o luăm pas cu pas, că altfel leşinăm la ideea zilei care nu se va sfârşi, şi care ne va sfârşi pe noi, cu siguranţă. Este aceeaşi zi în care ne-am dat seama de bagajele încuiate pe veci, de faptul că restul grupului cu care urma să ne vedem seara nu va ateriza deloc în aceeaşi zi, din cauza zăpezii din Heathrow, de unde aveau ei avion spre Beijing. Cam în acest ton optimist a început călătoria noastră în îndepărtatul ţinut chinezesc.

În această zonă Xidan e plin de malluri, unu lângă altul, poduri mai pentru pietoni, ca să treacă strada în ceva mai multă siguranţă, şi peste tot ornamente de Crăciun. La plecarea din ţară mă gândisem cu un pic de tristeţe că nu va fi nimic Xmas-related în China şi că ei nu îl sărbătoresc, dar iată că nu e bine să subestimezi capacitatea capitalismului de a comercializa o sărbătoare, şi de la difuzoarele de pe stradă se aud chiar şi colinde, sau coveruri la omniprezentul Last Christmas, I gave you my heart…

Facem primele victime în momentul în care un grup de chinezi tineri sesizează că nu suntem din neamul lor şi ne repetă zâmbind „Hello! Hello! Hello!”, bucuroşi că au văzut feţe strâine.

Ultimele clipe în Beijing au loc într-un taxi, unde am avut norocul să dăm peste un şofer care a înţeles întrebarea „How much” şi a scris pe mobilul lui preţul. Am adormit de cel puţin 5 ori în drumul spre Terminalul de la care urma să zburăm, din când în când deschideam ochii şi mai vedeam câte un şir de copaci, câte un rând de blocuri, iar la un moment dat am trecut chiar prin faţa pieţei Tiananmen şi am văzut peste drum de ea un afiş imens cu faţa lui Mao, deoarece mult iubitul lor conducător a fost îmbălsămat şi on display în Beijing, la intrarea în Oraşul Interzis.

În Beijing ne vom întoarce pe 5 ianuarie şi vom petrece ultimele 4 zile ale călătoriei acolo. Sper să îmi schimb prima impresie despre oraş, să mă îmbuneze cu nişte raze de soare adevărate.

La momentul relatării, au trecut deja 4 zile din călătorie şi soarele s-a arătat mai prietenos în alte oraşe. Dar despre asta mai târziu, în relatările despre Shanghai.

About Mara Ambrosie

"I contain multitudes" W. Whitman. *poză de www.cataling.blogspot.com
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s