Visul mamei mele

Mâine plec în China.

Mâine plec în China.

Dacă repet asta de suficient de multe ori am să o şi cred…şi am să înţeleg că…mâine plec în China.

Mare cât China. Dacă mai sapi mult ajungi în China. Du-te-n China

Cred că nu sunt multe alte ţări folosite ca şi simbol al celui mai îndepărtat loc posibil. (poate doar Patagonia:)) ). Şi nu e vorba doar despre distanţa geografică (6970 km), despre faptul că e un cu totul alt continent… ci şi distanţa dintre lumi, lumile culturale. De la puţini şi medii, la mici şi mulţi, ochi mari şi de atâtea forme la ochi mici şi oblici.

De la stereotipuri şi idei fixe eurocentriste, la …. ceva ce nu îmi pot imagina.

Cred că putem gândi culturile atât de diferite nouă doar în termeni de exotic, şocant, măi ca să vezi ce nebunii mai fac şi ăştia, ce animale mănâncă, ce reguli sociale stranii au. Straniu, diferit, amuzant. Şi nu pot să ies uşor din paradigma asta. Deci cu siguranţă tot despre şocurile mele culturale voi vorbi, despre orez, frig, mulţimi, trafic fără reguli.

Părinţii mei au mai fost acolo. Pentru mama mea e a treia oară. Tatăl meu a fost plecat iarna trecută de Crăciun cu orchestra în turneu în toate direcţiile Chinei şi a mers şi mama cu ei. De la Hefei la Shanghai, la Jilin către cine mai ştie unde, de la 10 grade, 15 grade celsius, la -30, în nordul înfrigurat de lângă Rusia, unde în autocar îngheţase şi apa dintr-o sticlă de plastic. Sunt sigură că pe astfel de temperaturi Bach sună cu totul altfel.

Anul acesta merg şi eu. O să fim freelance tourists, eu cu mama, nu o sa mai meargă peste tot unde merge orchestra, şi vom investiga cu atenţie oraşele Beijing, Shanghai şi Hefei. Nu ştiu la ce să mă aştept, chiar dacă mama a scris anul trecut pe vremea asta zeci de articole pe blogul ei de călătorii despre tot ce a văzut acolo. Nu îmi pot imagina cum va fi să nu înţeleg nimic dintr-o limbă, dintr-un scris, din literele care pentru mine vor fi doa bastonaşe şi puncte, cruci şi intersecţii de linii.

Şi mă bucur.

dar mai mult se bucură ea. Mama. Fiindcă după zece zile de China mergem şi în Japonia. Unde aşteaptă să meargă de 20 de ani.

În 89, tatăl meu a participat la un concurs internaţional de muzică clasică, în Japonia, cu trioul din care făcea parte. date fiind vremurile, la plecarea din Khabarovsk, Rusia, pe mama nu au lăsat-o să plece şi ea, ceva obstrucţionări sovietice. Şi a rămas să aştepte rezultatele concursului, cu gândul la Tokyo, Japonia şi, evident, tata:)

Tata ne-a luat el cazarea şi biletele pentru Japonia. Ne-a luat cameră în hotelul în care a stat el acum 20 de ani, care încă mai există (asta da trăinicie). Nu fiindcă ar fi rezonabil ca preţ, locaţie sau că ar fi fost un hotel genial. Doar pentru că acolo a fost şi el, să putem să încheiem cumva lanţul de călătorii.

Avem bilet de călătorit cu trenul în Japonia şi ştim că zece zile vom vedea cu siguranţă Tokyo, Osaka şi Kyoto (btw..Tokyo şi Kyoto au fix aceleaşi litere, inversate uşor. Cred că vorbitorii de japoneză ar putea rezolva misterul sau coincidenţa. Ariko? te oferi?). În afară de ele avem liber la improvizat călătoriile şi urcările în tren.

 

 

 

 

 

 

Ramen, sake, Fuji, Hiroshima. Ninja, shogun, băi termale, cutremure, Murakami.

Înapoi la bagaje. Să fie bine gândite, că nu e uşor să sapi până în China cu bagaje prost făcute!

About Mara Ambrosie

"I contain multitudes" W. Whitman. *poză de www.cataling.blogspot.com
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

4 Responses to Visul mamei mele

  1. Andras says:

    wow wow wow google translate gives a pretty good translation of this and just wow wow wow wow!!!🙂🙂 When do you get back?

  2. Michiyuki says:

    Normal că mă ofer! Kyoto (京都) şi Tokyo (東京), aşa cum zic şi ideogramele sunt frăţiori de mamă. Kyo este capitală. Aşa că Kyoto este oraşul-capitală, iar când au mutat capitala în Edo, s-au gândit ei că ar trebui să-i zică şi acestuia capitală, dar cum aveau unul cu numele redundant de oraş-capitală, s-au gândit să-i dea un nume mai original ca să nu le strige pe amândouă la fel, aşa că l-am numit, într-un moment de inspiraţie de care s-au mirat până şi ei, capitala de est (to + kyo). Bineînţeles, eu nu ştiu exact la ce s-au gândit ei, dar erau clar cu harta în faţă, de vede treaba căci prea se potriveşte treaba asta cu realităţile geografice. Oricum to din Tokyo şi to din Kyoto nu se recunosc ca urmaşi ai vreunei aceleiaşi ideograme. Se cunosc doar din auzite.

    Cam asta e povestea celor două capitale, una mai măreaţă ca alta. Să vă bucuraţi de amândouă, căci tare nu seamănă între ele.

    Călătorie plăcută, Mară. Să te întorci cu multe poveşti!

  3. Sabina says:

    Uaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa ce fain! Drum bun si o experienta mi-nu-na-ta! Vrem poze si povesti la intoarcere, da???

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s