Déjà-flew

Vineri dimineaţă, prinsă în veşnica  conversaţie cu un taximetrist ultra-vorbăreţ care mă duce spre Otopeni. E 5 dimineaţa şi zborul îl am la 7. Mă întreb de câte ori am făcut drumul ăsta în ultimii trei ani de când am reînceput să merg cu avionul. Cerul se face din ce în ce mai deschis afară şi luminile artificiale se sting pe rând.

De câte ori am fost singura de pe toată strada, târâind un bagaj când mai bun, când vechi, răpănos şi rostogolitor, pentru ca mai apoi să vânez un taxi care să arate de încredere?

Plec de la Otopeni. Rareori plec de acolo, că deh, lowcosturile pleacă din micul Băneasa, acel aeroport cu aer de capelă (şi miros de autobuz supra-aglomerat într-o zi de august).

Dar am prins un zbor ieftin ieftin cu Lufthansa şi mă aşteaptă astfel 2 ore line spre München.

Hmm. Zbor dimineaţa devreme la München. Ceva îmi sună a amintire.

Ajunsă la aeroport, aştept cuminte la gate să înceapă îmbarcarea şi îmi dau seama de ce sună şi pare totul aşa de cunoscut: am mai zburat cândva la München acum 2 ani, doar că era escală în drum spre o ţară mai îndepărtată şi mai rece.

Era oare tot dimineaţa? Cred că da. Aproape la aceeaşi oră.

Ajung în avion şi după ce mă aşez am iarăşi impresia stranie că totul mi-e cunoscut. Stewardesa …şi colegul ei cu cercel în ureche şi aspect uşor efeminat. Pe amândoi îi ştiu de undeva. Să fi fost în echipajul de acum 2 ani? Îşi tratează Lufthansa atât de bine angajaţii că aceştia rămân ani de-a rândul cu ei? Nu m-aş mira.

Fasten your seatbelts…and take off. Am adormit deja, deşi m-am sfătuit înainte să aştept până aduc mâncarea (o, da…mâncare inclusă în bilet. şi suc. şi ceai. Asta e ditamai răsfăţul la nivel aerian, cel puţin pentru viaţa mea de fost-student).

Mă trezesc cînd sunt întrebată “Apfelsaft oder Wasser? Tee oder Kaffee?”.

Răspunsul: “aş putea avea însă şi un sandwich, că văd că l-am pierdut.”.

Stau şi mestec cuminte din sandwich, iubirea mea pentru Lufthansa crescând treptat cu fiecare înghiţitură, sorb din paharul cu suc de mere şi mă uit pe geam la priveliştile mele favorite: case pitice, case milimetrice, şosele cât un fir de aţă, nori ca vata de zahăr, soare orbitor.

Cred că am fost în acelaşi avion, cu acelaşi echipaj, pe aceeaşi rută, la aceeaşi oră. Acum 2 ani.

***

Sunt înapoi în Bucureşti. Sap bine în inbox şi găsesc o rezervare făcută în mai 2008. Deschid pdf-ul şi citesc cu un zâmbet satisfăcut:

Zbor LH3425,

Bucharest OTP- München International

ora 7:15- 8:15.

M-am înşelat…cu 15 minute.

About Mara Ambrosie

"I contain multitudes" W. Whitman. *poză de www.cataling.blogspot.com
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s