Inapoi in copilarie

Zborul peste ocean a fost un zbor inapoi in timp, intr-un loc din lumea asta, si totusi atat de diferit, ca substanta, ca miros, ca simturi.

M-am trezit in prima dimineata in noua mea casa devreme, foarte devreme, desi nu cred ca era jetlagul de vina. Apucasem sa dorm destul pe avion, in ciuda tuturor copiilor sub 2 ani care urlau in jurul meu.

M-am trezit si am deschis geamul si am mirosit aerul de dimineata. Era cald, mirosea a umezeala si a 7 ani. Mirosea ca acum 15 ani, cand eram mica, la un ocean departare de bunicii mei si traiam cu parintii si fratele intr-o casuta in dallas, cu niste vecini mexicani vizavi, cu o curte mare in spatele casei in care trebuia neaparat tunsa iarba, ca daca nu plateai amenda.

Nu mai tin minte pe ce strada locuiam, sau in ce zona a Dallas-ului. Tin minte ca scoala mea se numea Saint Monica, era scoala catolica si spuneam Hail Mary in fiecare dimineata, dupa ce spuneam si The Pledge of Allegiance. Tin minte ca pe invatatoare o chema D. Anne Pelletier si ca era inalta, usor plinuta si avea parul ondulat si scurt.

Ne citea o data pe saptamana din cate un roman. La un moment dat fusese Heidi povestea. Unii colegi adormeau pe covor in timp ce invatatoarea ne citea.

Si in fiecare dimineata mirosea ca acum.

Cred ca acea varsta de 7 ani a fost ruptura. Un fel de ruptura dintre copilaria cea mai pura, naiva, si copilaria usor mai lucida, de cand incepe scoala.

La 8 ani am vrut sa-mi scriu povestea vietii. M-am oprit la a treia pagina. Cred ca gresisem scopul: trebuia doar sa scriu despre copilarie. Trei pagini le-am scris despre bunicu, deci despre copilaria mea pura.

Primele lucruri pe care le-am cautat in Williamsburg au fost dulciurile din trecut: cutiile de donuts ca la dunkin donuts, pe care le mancam destul de des. Urmeaza sa mai gasesc stripsurile de jeleu (nu mai tin minte numele…dar am sa le recunosc instant imediat ce le voi vedea…daca nu cumva s-au dovedit fatale sanatatii in astia 15 ani).

Apoi am trecut la chestiile mai serioase: string cheese: placerea de a manca un tubulet de branza de consistenta intre cascaval si mozzarella, pe care o poti jupui pe fire de branza…si dureaza o vesniciea, in acest proces meticulos, sa o mananci pe toata.

In aceasta intoarcere sunt singura. Si fericirea stranie pe care o simt cand recunosc cate un peisaj, cand vad cate o pasare care acum 15 ani imi canta la fereastra (ca pasarea cu penaj rosu pe care am vazut-o cantand aici, in Williamsburg, in prima zi) nu o pot imparti decat vag cu voi.

Cu aceasta fericire vine insa si sentimentul de instrainare pe care mi-l aduc bine aminte. Zambetele tuturor prea gratuite, lumea intrebandu-te mereu cu aceeasi sinceritate “how are you today”…iar tu incepand sa le raspunzi naiv, detaliat.

In afara de dulciurile copilariei si de alte cateva produse, ma enerveaza momentan multitudinea de oferte din supermarket. De obicei sunt un cumparator rapid si eficient, dar aici ma pierd in fata a 10 produse aproximativ identice, cu marci diferite si, dupa cum reclama fiecare: cu diferente minore, dar esentiale intre ele.

Produsul x este super saver, dar y este aproape natural. Z are cel mai scazut numar de calorii, dar w are proteine si vitamine cat pentru o cireada, iar tu ai 10 dolari in buzunar special pentru ziua asta de cumparaturi si te gandesti: eh, daca oricum sunt toate proaste, macar sa-l iau pe cel mai ieftin…macar pana la primul salariu.

La 7 ani m-am pierdut de mama in Walmart, la raionul cu jucarii. Brusc nu o mai gaseam, oricate raioane verificam, in lung, in lat, pe diagonala. Deja imi facusem planul de siguranta: urma sa le spun celor de la casa sa dea anunt prin statie sa o cheme. pana la urma ne-am gasit singure. Cum exact, nu imi dau seama…o coincidenta majora, in acel spatiu imens.

Poate acum mi se va parea mai mic Walmartul, desi ma indoiesc, la cat de tare ma ametesc raioanele unui simplu market cu mancare.

Din peisaj lipseste mama, lipseste tata, si fratele meu in varsta de 3 ani jumate. S-au schimbat toti, si acum fratele ma depaseste in inaltime cu mult, tata nu mai tunde iarba in gradina in treningul lui rosu si nu mai joaca fotbal cu Steful de o schioapa.

Si toti trei au ramas acasa, iar eu sunt aici, intr-un trial period de 3 luni, incercand sa imi dau seama care-i treaba.

Cum sunt, cat sunt de capabila, cat sunt de legata de casa, cine sunt departe de casa, si ce-i cu lumea asta: cat e de adanca, cat e de superficiala, de buna, de rea, de asa-si-asa.

Trei luni. Dar acum ma culc, ca s-a facut tarziu si in coltul asta de lume.

About Mara Ambrosie

"I contain multitudes" W. Whitman. *poză de www.cataling.blogspot.com
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

2 Responses to Inapoi in copilarie

  1. Lana says:

    Frumos tare. Multumesc Frumos (tare)🙂

  2. Ruxi says:

    Eu sunt sigură că totul o să fie bine.O să te întorci o Mară mai înţeleaptă, mai capabilă, mai, mai, mai….. Te-am pupat şi ai grijă de tine şi de voi!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s