Tot ninge de o vreme

Şi e cald, înfiorător de cald şi atât de brusc e cald şi totuşi ninge.
Cimentul se pregăteşte să fie mulat de către talpa ta, talpa ta se toace încet de ciment, şi drumul ţi-e curmat de valuri plutitoare de puf de plop.

Se amestecă prin părul lung al oamenilor care ies la suprafaţă din metrou, îţi intră în nări, te enervezi, dar nu poţi totuşi să îl urăşti pe deplin.

Moare poposind pe pâlcurile de iarba, pe gunoaiele de după garduri, şi-ai zice că arată totul un pic mai diafan şi un pic mai răcoros, doar fiindcă e alb, şi zboară.

Pluteşte şi se agaţă de hainele încă din lână ale bătrânicilor cu cocurile lor complexe, se ascunde între palmele unor tineri care se săruta în parc, lângă lac, lângă apa aceea murdara (dar cui îi pasă?), intră între coapse asudate şi se naşte puf pe capul unui nou-născut.

În curând nu o să mai plutească nimic, nimicul ăsta o să fie plin de respiraţiile noastre grăbite, de raze, de furtuni de vară. Şi-atât.

A plouat azi şi-au omorât (nenorociţii anonimi, cu stropii lor de ploaie cu tot) pufii. Acum sunt doar scame.

About Mara Ambrosie

"I contain multitudes" W. Whitman. *poză de www.cataling.blogspot.com
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

2 Responses to Tot ninge de o vreme

  1. Lana says:

    Mi-e dor de Bucuresti. De Dristor. De perspectiva cimitirului de la fereastra ta….

  2. raluca says:

    Aoleu, Ana, până la Dristor înţeleg, dar mai apoi…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s