You are currently browsing the tag archive for the 'Bucurestieffect' tag.
and the basics of modern dialogue.
Şi e cald, înfiorător de cald şi atât de brusc e cald şi totuşi ninge.
Cimentul se pregăteşte să fie mulat de către talpa ta, talpa ta se toace încet de ciment, şi drumul ţi-e curmat de valuri plutitoare de puf de plop.
Se amestecă prin părul lung al oamenilor care ies la suprafaţă din metrou, îţi intră în nări, te enervezi, dar nu poţi totuşi să îl urăşti pe deplin.
Moare poposind pe pâlcurile de iarba, pe gunoaiele de după garduri, şi-ai zice că arată totul un pic mai diafan şi un pic mai răcoros, doar fiindcă e alb, şi zboară.
Pluteşte şi se agaţă de hainele încă din lână ale bătrânicilor cu cocurile lor complexe, se ascunde între palmele unor tineri care se săruta în parc, lângă lac, lângă apa aceea murdara (dar cui îi pasă?), intră între coapse asudate şi se naşte puf pe capul unui nou-născut.
În curând nu o să mai plutească nimic, nimicul ăsta o să fie plin de respiraţiile noastre grăbite, de raze, de furtuni de vară. Şi-atât.
A plouat azi şi-au omorât (nenorociţii anonimi, cu stropii lor de ploaie cu tot) pufii. Acum sunt doar scame.
Timp de două săptămâni liftul a fost în reparaţii.
Stau la etajul zece. Şi am avut şi musafiri cu multe bagaje.
„Excuse me sir, what isle can I buy a stairway to heaven from?”
„I’m terribly sorry, miss, but these weeks we’ve got only roads to hell for sale.”
Ieri a început să funcţioneze şi liftul, iar gândurile mele pe timp de urcuş s-au scurtat la cele veşnice 25 de secunde.
Şi tot ieri mi-am zis ca nu e rău, de sus supraveghetor, să stai hăt la etajul zece.
Măcar pe timp de-apus.
